Sfințirea limbii
Autor: Virgil Vîrstă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de virgilvirsta in 28/03/2023
    12345678910 0/10 X

Sfințirea limbii

                                      Iacov 3:2-6

„Toți greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit, și poate să-și țină în frâu tot trupul.

            De pildă, dacă punem cailor frâul la gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.

            Iată, și corăbiile, cât de mari sunt, și, măcar că sunt mânate de vânturi iuți, totuși sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.

            Tot așa și limba, este un mic mădular, și se fălește cu lucruri mari.

            Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!

            Limba este și ea un foc, este o lume de nelegiuiri.

Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul și aprinde roata vieții, când este aprinsă de focul gheenei.”

          Iacov, fratele Domnului Isus Cristos, ne învață în capitolul acesta că, fiecare credincios este răspunzător de faptele sale, dar mai ales este răspunzător de vorbirea sa.

            În Evanghelia după Matei 12: 37 Mântuitorul spune așa: „Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, și din cuvintele tale vei fi osândit.”

            Domnul Isus insistă pe latura aceasta a vorbirii și ne spune că vorbirea noastră trebuie să fie întotdeauna stropită cu mult har și presărată cu puțină sare.

            Coloseni 4:6 „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.”

            Îndemnul Duhului Sfânt este acela, ca să avem întotdeauna în vorbire mult, foarte mult har și niciodată să nu lipsească sarea, dar câte puțină, astfel ca vorbirea noastră, a credincioșilor să fie întotdeauna dulce, plăcută, alinătoare.

            Pentru că în felul acesta, vorbirea nu va putea aduce atingere celui de lângă noi, sau aproapelui nostru.

            Credinciosul nu trebuie să arunce niciodată vorbe de ocară și nici nu trebuie să aibă o comportare necugetată.

           Trebuie să fie întotdeauna sincer, umil, supus și ascultător lăsându-se călăuzit în toate lucrurile de către Duhul Sfânt, pentru că după cum spune Iacov în versetul 8 „Limba este „fiara”, pe care niciun om firesc nu o poate îmblânzi.”

            Omul poate să îmblânzească lei, șerpi, sau orice alt dobitoc, dar limba va „răbufni” uneori.

            „Dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de otravă de moarte.”

Stăpânirea, sau îmblânzirea limbii este cea mai grea sarcină a credinciosului și fără ajutor de sus, de la Domnul, nimeni nu poate birui acest mădular care uneori se comportă ca o „fiară”.

          Iacov compară limba omului cu o lume de nelegiuiri pentru că, dacă nu este stăpânită ea poate să întineze tot trupul.

            Chiar și Domnul Isus întărește lucrul acesta, spunând  că: „Ce iese din gură, aceea spurcă pe om.”

            După cum un cal, cu care face comparație Iacov, fratele Domnului, nu poate fi strunit dacă nu are o zăbală pusă în gură și care poate pune în mare primejdie pe călăreț, tot astfel, o limbă nestăpânită poate pune în primejdie pe credincios. Și Cuvântul Sfânt ne avertizează, de faptul că vom fi judecați și după cuvintele pe care le-am rostit.

            Un om care s-a lăsat călăuzit, sau stăpânit de Duhul Sfânt, nu va folosi niciodată cuvinte jignitoare la adresa aproapelui, nici cuvinte defăimătoare și nici nu va aprinde mai mult „scânteile”, aruncate de cuvintele celor nelegiuiți.

            O vorbă necontrolată, rostită fără control duhovnicesc, poate să aprindă „focuri” mari, să declanșeze „vâlvătăi” și chiar să pornească războaie între neamuri, sau popoare.

         Limba nestăpânită care rostește un cuvânt nesfințit, poate să verse otravă nimicitoare; otravă de moarte precum varsă șarpele veninos și poate să aducă multă învrăjbire, multă nefericire și poate să distrugă multe prietenii și chiar familii.

            Psalmistul David povățuiește pe toți cei ce se încred în Domnul și nădăjduiesc în răpire, să-și ferească întotdeauna limba de rău. Psalmul 34:12-13 „Cine este omul, care dorește viața, și vrea să aibă parte de zile fericite?

            Ferește-ți limba de rău, și buzele de cuvinte înșelătoare.”

         Există un mod sigur de îmblânzire a limbii, prin faptul de a sta în permanență sub autoritatea Duhului Sfânt, sub călăuzirea Sa în vorbire, în purtare, în umblare pe Cale și într-un dialog neîntrerupt cu Isus Cristos, Domnul.

Doamne ajută, Doamne dă izbândă.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 665
  • Export PDF: 4
Opțiuni